Milioane de euro de la stat, în România: pentru ce s-au mai gândit să mai ofere saci cu bani
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vine cu un anunț important pentru românii interesați de finanțare.
Este vorba despre Programul „Fabrici de reciclare”, finanțat prin intermediului marelui Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Prin intermediul Programului vor fi sprijinite activitățile/acțiunile specifice pentru construirea instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor și a planului de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București”, explică autoritățile de la București.
Cine poate pune mâna pe bani și unde se depune cererea
Ceea ce este important este că ne apropiem cu pași repezi de prima rundă de finanțare din cadrul acestui program! Conform unui anunț oficial al AFM, aceasta urmează să se deruleze începând cu 1 noiembrie 2022, până pe 15 februarie 2023.
Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv online, pe site-ul AFM, informează instituția.
Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt operatorii economici care sunt autorizați să desfășoare cel puțin una dintre activitățile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:
– 3821 – tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase;
– 3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;
– 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
– 3831 -demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
– 3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;
– 3812 – colectarea deșeurilor periculoase.
„La data depunerii cererii de finanțare, solicitantul trebuie să fie autorizat să desfășoare cel puțin una dintre activitățile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 3821, 3822, 3832 și 3831. Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările destinate construirii instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat este de 286.000.000 Euro”, explică AFM.
În cele din urmă, trebuie punctat faptul că valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8.400.000 Euro/proiect.
În cazul în care ești interesat de acești bani sau dorești să obții mai multe detalii legate de proiect sau despre condițiile de eligibilitate, poți accesa site-ul oficial al AFM și vei descoperi acolo informații relevante despre această rundă de finanțare.